Ştiri
Între 2 și 8 iulie 2025, trei membri din România au avut șansa de a participa la un proiect Erasmus+ desfășurat în orașul Vinci, Toscana – locul natal al lui Leonardo da Vinci, un simbol al creativității și curajului de a explora.
Proiectul, intitulat INVICTUS – Nurturing Resilience and Empowerment in Youth Work, a adunat 21 de participanți din 7 țări europene, într-o experiență intensă și profundă de învățare, autocunoaștere și colaborare.
„Pe parcursul celor șapte zile, am participat la o serie de activități menite să ne ajute să ne (re)descoperim individualitatea, să ne întărim reziliența și să învățăm cum să susținem aceste procese și în lucrul cu alții. Am avut parte de ateliere colaborative, sesiuni de autoreflecție și exerciții menite să ne conecteze cu ceilalți la un nivel autentic. În fiecare zi, începerea cu energizere potrivite ne aducea într-o stare de prezență și deschidere.
Unul dintre cele mai provocatoare și valoroase momente a fost crearea de la zero a unei piese de teatru, care ne-a pus la încercare creativitatea, capacitatea de comunicare și spiritul de echipă. Prin această activitate, am reușit nu doar să transmitem un mesaj comun, ci și să învățăm cum arta poate fi un instrument puternic de exprimare și vindecare.
Ce a impresionat cel mai mult a fost atmosfera de acceptare necondiționată. Am trăit și lucrat alături de oameni frumoși, deschiși, de toate vârstele și din contexte culturale diferite. Dincolo de activitățile planificate, discuțiile informale, serile interculturale și momentele de reflecție, excursiile la muzeul Vinci, din localitatea cochetă cu același nume și la Florența, leagănul Renașterii ne-au permis pătrunderea autentică în specificul acestei regiuni.
Proiectul a fost coordonat cu grijă de doi traineri dedicați, Laris și Olga, ele reușind să creeze un spațiu sigur, stimulativ și plin de inspirație. Alături de Ottavia, fără care partea administrativă nu ar fi fost la fel, ele au ghidat prin întrebări profunde, metode creative și momente care m-au scos din zona de confort în cel mai bun mod posibil.
INVICTUS a fost mai mult decât un proiect Erasmus+ – a fost o lecție de viață despre puterea rezilienței, a comunității și a deschiderii către sine și către ceilalți. M-am întors acasă cu idei, emoții, prietenii noi și convingerea că pot aduce o schimbare în jurul meu, oricât de mică.”

