SEARCH
Ştiri

Într-o lume dominată de ecrane și dispozitive digitale, tabăra noastră a deschis porțile pentru ca tinerii să experimenteze bucuria creației manuale.

În acest an, în cartierul Betești din Cristurusecuiesc , 15 elevi cu vârste între 10 și 15 ani au avut ocazia să descopere meșteșugul țesutului – de la pregătirea materialelor, utilizarea războiului de țesut, până la realizarea propriilor creații.

Pe parcursul săptămânii, participanții au învățat să recunoască și să utilizeze instrumentele necesare țesutului, au explorat lumea firelor, a modelelor și a culorilor, și au deprins tehnica folosirii ramei de țesut. De la primele tentative până la semnele de carte colorate, fiecare copil a simțit că răbdarea, creativitatea și perseverența sunt ingredientele esențiale ale acestui frumos meșteșug popular.

Tabăra nu a fost doar despre țesere. Tinerii au dansat, au meșterit, au confecționat măști de supereroi, figurine din hârtie și insigne personalizate. Alături de acestea, pauzele pe terenul de fotbal au fost prilej de râsete, joacă și legare de prietenii. Copiii mai mari i-au ajutat pe cei mai mici, iar cei mai rapizi au susținut pe cei mai încet, demonstrând o adevărată colaborare în echipă.

Unul dintre cele mai valoroase aspecte ale taberei a fost sentimentul de comunitate. Copiii au înțeles că bucuria de a crea nu constă doar în realizarea individuală, ci și în faptul de a construi ceva durabil împreună. Vânătoarea de comori, „momentul aha” lângă războiul de țesut și râsetele înlănțuite toate au contribuit la crearea unor amintiri de neuitat.

Tabăra de Țesut Tradițional a fost pentru mulți un atelier de creație, un spațiu comunitar și o „detoxificare digitală” – o săptămână în care copiii au ieșit din lumea ecranelor și au redescoperit cât de frumos poate fi să creezi cu mâinile tale și să împărtășești acele momente cu ceilalți.

Sperăm ca abilitățile și trăirile acumulate să le rămână alături mult timp – poate au descoperit un nou hobby sau chiar un domeniu în care le place să lucreze. Un lucru este sigur: vara aceasta a fost, cu adevărat, o vară „țesută” cu experiențe, prietenii și creații memorabile.

 

Proiectul este finanțat de PEPCO România, prin programul de granturi Pepcolandia 2025, coordonat la nivel național de Asociația Pastel.

0

Ştiri

Într-o lume în care dispozitivele digitale și ecranele domină viața de zi cu zi a tinerilor, este cu atât mai important să le oferim ocazia de a experimenta bucuria creației manuale. Acesta este și scopul Taberei Tradiționale de Țesut, care va avea loc între 28 iulie și 3 august 2025, în cartierul Betești  al orașului Cristuru Secuiesc.

Pe parcursul săptămânii, 15 tineri cu vârste între 10 și 15 ani vor avea ocazia să descopere meșteșugul țesutului – de la pregătirea materialelor, la utilizarea războiului de țesut și până la realizarea propriilor creații. Participanții nu vor dobândi doar cunoștințe practice, ci își vor dezvolta și creativitatea, răbdarea și îndemânarea, experimentând bucuria muncii individuale.

Această tabără oferă și o pauză binevenită de la lumea digitală – o adevărată „detoxifiere digitală”. Tinerii pot lega prieteni noi, pot trăi puterea comunității și învață să lucreze atât individual, cât și în echipă. Totodată, vor înțelege importanța păstrării tradițiilor.

Sperăm că în urma acestei experiențe, tinerii vor descoperi pasiunea pentru meșteșugurile populare, iar țesutul poate deveni pentru unii un nou hobby sau chiar o viitoare vocație.

Să țesem vara plină de experiențe minunate!

Tabăra este gratuită, însă numărul de locuri este limitat – putem accepta doar 15 participanți.

 📅 Perioada taberei: 28 iulie – 3 august 2025
📍 Locația: Betești


Proiectul este finanțat de PEPCO România, prin programul de granturi Pepcolandia 2025, coordonat la nivel național de Asociația Pastel.

0

Ştiri

Între 2 și 8 iulie 2025, trei membri din România au avut șansa de a participa la un proiect Erasmus+ desfășurat în orașul Vinci, Toscana – locul natal al lui Leonardo da Vinci, un simbol al creativității și curajului de a explora.


Proiectul, intitulat INVICTUS – Nurturing Resilience and Empowerment in Youth Work, a adunat 21 de participanți din 7 țări europene, într-o experiență intensă și profundă de învățare, autocunoaștere și colaborare.


„Pe parcursul celor șapte zile, am participat la o serie de activități menite să ne ajute să ne (re)descoperim individualitatea, să ne întărim reziliența și să învățăm cum să susținem aceste procese și în lucrul cu alții. Am avut parte de ateliere colaborative, sesiuni de autoreflecție și exerciții menite să ne conecteze cu ceilalți la un nivel autentic. În fiecare zi, începerea cu energizere potrivite ne aducea într-o stare de prezență și deschidere.


Unul dintre cele mai provocatoare și valoroase momente a fost crearea de la zero a unei piese de teatru, care ne-a pus la încercare creativitatea, capacitatea de comunicare și spiritul de echipă. Prin această activitate, am reușit nu doar să transmitem un mesaj comun, ci și să învățăm cum arta poate fi un instrument puternic de exprimare și vindecare.

Ce a impresionat cel mai mult a fost atmosfera de acceptare necondiționată. Am trăit și lucrat alături de oameni frumoși, deschiși, de toate vârstele și din contexte culturale diferite. Dincolo de activitățile planificate, discuțiile informale, serile interculturale și momentele de reflecție, excursiile la muzeul Vinci, din localitatea cochetă cu același nume și la Florența, leagănul Renașterii ne-au permis pătrunderea autentică în specificul acestei regiuni.


Proiectul a fost coordonat cu grijă de doi traineri dedicați, Laris și Olga, ele reușind să creeze un spațiu sigur, stimulativ și plin de inspirație. Alături de Ottavia, fără care partea administrativă nu ar fi fost la fel, ele au ghidat prin întrebări profunde, metode creative și momente care m-au scos din zona de confort în cel mai bun mod posibil.


INVICTUS
a fost mai mult decât un proiect Erasmus+ – a fost o lecție de viață despre puterea rezilienței, a comunității și a deschiderii către sine și către ceilalți. M-am întors acasă cu idei, emoții, prietenii noi și convingerea că pot aduce o schimbare în jurul meu, oricât de mică.”

0

Ştiri

Patru tineri entuziaști – Lorena, Róbert, Orsolya și Olivér – au pornit într-o aventură pentru a descoperi Polonia și a se adânci în tainele muncii de calitate cu tinerii. Destinația lor a fost orașul pitoresc Biały Dunajec din sudul Poloniei, unde au fost întâmpinați de clădiri istorice și oameni prietenoși. Cursul de formare Erasmus+ intitulat „Keep calm and youth work” a fost dedicat lucrătorilor de tineret și coordonatorilor de voluntari care doresc să lucreze cu tinerii într-un mod mai conștient, mai pregătit și mai eficient – mai ales în situații dificile.


“Prima zi a început cu activități de prezentare, în care fiecare participant a avut ocazia să își exprime temerile și speranțele legate de proiect. A urmat o scurtă introducere a proiectului, după care ne-am concentrat pe o serie de exerciții menite să faciliteze autocunoașterea și apropierea dintre participanți. Am discutat despre temerile personale și am stabilit împreună obiective viitoare pentru aceasta săptămână. Pentru a ne cunoaște mai bine, am participat la un exercițiu de comunicare în perechi, în care timp de două minute am discutat subiecte interesante, apoi am schimbat partenerii și am abordat alte teme. Ziua a inclus și exerciții de relaxare și respirație, precum și un moment special în care am mers în tăcere pe muzică, privindu-ne în ochi și zâmbind.


A doua zi, a fost dedicată înțelegerii comunicării. Am explorat modul în care ne exprimăm, cum ascultăm și cum transmitem mesaje clare, indiferent de context. Dimineața a început cu o reflecție asupra atenției: cum și când ne concentrăm asupra celor din jur și cât de important este să fim prezenți în conversații. Ne-am încurajat să vorbim despre propriile emoții, să spunem „eu mă simt…” și să nu vorbim doar despre fapte, ci și despre trăiri. Pe tot parcursul zilei, tema centrala a fost comunicarea. Am învățat că, dincolo de cuvinte, contează foarte mult cum transmitem și cum primim mesajele celorlalți.


Urmatoarele doua zile au fost un adevărat parcurs interior. Am început cu un exercițiu de introspecție: am scris 10 lucruri importante pentru noi, apoi am redus lista treptat până am ajuns la un singur lucru esential. A fost un moment de sinceritate și claritate. În partea dedicată obiectivelor, am folosit metoda SMART pentru a transforma visurile noastre în pași concreți. Fiecare participant a formulat obiective specifice, realiste și măsurabile în timp – punând astfel prima piatră de temelie pentru schimbare. Apoi, într-o atmosferă simbolică și plină de emoție, am pășit în „Ziua focului”, un moment special al proiectului, care ne-a invitat să ne conectăm cu puterea personală.


Această zi a fost ca o oglindă pentru toti, ne-am văzut mai clar pe noi înșine, dar și unii pe alții. Ne-am apropiat, am râs, ne-am susținut și am început să conturăm cine vrem să fim cu adevărat. A fost o zi despre intenție, vulnerabilitate și alegere. Am învățat că atunci când știm ce vrem și suntem prezenți în drumul nostru, nimic nu e imposibil. Nici măcar mersul pe foc.

Urmatoarea zi a fost o excursie in renumita statiune, Zakopane. Am luat la pas muntele pentru a descoperi locuri ascunse, peisaje montane superbe si aer curat. Vremea a tinut cu noi, erau undeva la 15 grade, unii dintre noi ne-am ars pe fata in aprilie in Polonia. Interesant, nu? Am coborât prin pădure si ne-am bucurat câteva ore de minunatele străzi din Zakopane, de gastronomia autenica poloneza si de suveniruri. Am încheiat ziua la bai termale, o adevărată relaxare!


Ziua a 6-a a fost dedicată dezvoltării personale și motivației. Am inceput cu exerciții fizice, am explorat instrumente importante pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a ne construi o direcție clară în viață. De la comunicare și exprimare autentică, până la gestionarea stresului și a gândurilor, totul s-a îmbinat într-un program echilibrat și inspirator. Am învățat că stabilirea unor obiective clare și realiste ne poate motiva zilnic, iar mișcarea și relaxarea sunt aliați esențiali în menținerea energiei și a echilibrului interior.


Ultima zi a proiectului a fost diseminarea cunoștințelor, am mers la o școală din sat unde am prezentat programul Erasmus+ elevilor pentru a ii motiva sa aleaga și ei aceasta cale in viitor. Am petrecut o oră interesantă alături de tinerii elevi, care au fost foarte captivați de prezentarea noastră, astfel încât putem spune că ne-am atins obiectivul principal: motivarea acestora. După ce ne-am întors, a urmat evaluarea finală și ceremonia de încheiere. Au fost momente intense pentru fiecare dintre noi; am realizat cât de multe lucruri noi am învățat și cu ce bagaj de cunoștințe plecăm acasă, ce prietenii frumoase am legat între noi și cât de grea este despărțirea. Dar știm cum sunt proiectele Erasmus: prieteniile sunt de durată, iar șansele să ne întâlnim în viitor sunt considerabile.

Considerăm cu tărie că am făcut cea mai bună alegere pentru noi, ca oameni, să participăm în acest curse de formare, deoarece am spus „DA” unor provocări, ne-am deschis sufletul și mintea, ne-am redescoperit pe noi, ne-am conectat cu corpul, cu natura și cu mintea noastră, într-un mod în care acasă nu reușeam să o facem. Tot ce putem spune este: mulțumim pentru experiență, mulțumim pentru această oportunitate!”

0

Ştiri
Între 1 și 9 aprilie 2025 a avut loc Seminarul de Incluziune a Romilor, la care au participat tineri și specialiști în domeniul social din șase țări – Ungaria, România, Lituania, Cehia, Italia și Austria – în cadrul unui program Erasmus+.

Scopul mobilității a fost de a sensibiliza participanții cu privire la situația comunităților rome și de a le oferi informații relevante despre cultura și realitatea romă. Participanții au avut parte de experiențe care le-au oferit o imagine autentică asupra diversității din cadrul comunităților rome – de la sărăcie extremă până la prosperitate, așa cum se regăsește în orice altă cultură.

Unul dintre obiectivele principale ale seminarului a fost ca participanții să învețe și să creeze materiale de suport și metode care să promoveze incluziunea socială a comunităților rome. Pe parcursul evenimentului, am dezvoltat șase metode excelente care pot ajuta societatea majoritară să înțeleagă care sunt pașii corecți spre acceptarea și integrarea romilor. Prin jocuri, educație și idei metodologice diverse, am putut înțelege provocările reale și oportunitățile existente.

👣 Ziua 1–2: Cunoaștere și aprofundare
Prima zi a seminarului a început cu un mic dejun comun, urmat de activități de cunoaștere reciprocă și consolidare a dinamicii de grup. Participanții au făcut cunoștință cu oportunitățile oferite de programele Erasmus+ și Youthpass, iar apoi am explorat împreună Cristuru Secuiesc. În a doua zi, am realizat infografice în echipe despre situația comunităților rome și am discutat despre istoria romilor, provocările integrării și importanța mobilității sociale.

 

🏘 Ziua 3–4: Vizită pe teren și facilitare
În a treia zi, am vizitat comunitatea romă din Betfalva, unde participanții au avut ocazia să pună întrebări și să poarte conversații directe cu localnicii. După-amiaza, am căutat soluții teoretice pentru furnizarea apei și a electricității – sub formă de joc de rol.

A patra zi a fost dedicată facilitării: am descoperit instrumentele învățării non-formale, iar după vizitarea Sighișoarei, am explorat cultura, tradițiile și limba romă.

 

🎨 Ziua 5–6: Roluri de facilitator și exerciții creative
În a cincea zi, participanții au început să-și planifice propriile ateliere, iar prima echipă a susținut o sesiune de terapie prin artă – o experiență liniștitoare și profundă.

În a șasea zi, fiecare echipă și-a prezentat propriul training: forumuri de dezbatere, experiențe senzoriale, subiecte tabu și exerciții creative au colorat ziua, care s-a încheiat cu karaoke și multă voie bună.

🎓 Ziua 7: Youthpass și rămas-bun
Pe 8 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, am realizat și un scurt videoclip pe care îl vom distribui în curând – urmărește-ne pe rețelele de socializare!

Pe parcursul zilei, am revizuit certificatul Youthpass, iar într-un cadru festiv, fiecare participant și-a primit diploma. Seara, ne-am luat rămas-bun într-o atmosferă liniștită, cu îmbrățișări și amintiri de neuitat.

Credem că putem afirma cu încredere că tinerii și profesioniștii care au participat la seminar înțeleg acum mai profund cultura și realitatea romilor și se raportează cu mai multă empatie față de aceste comunități.
Dacă vrei și tu să retrăiești aceste momente, urmărește videoclipul nostru de prezentare și conectează-te cu noi pe platformele noastre!

0

Ştiri


Alătură-te echipei de voluntari Short Term Summer Fun și fă vara copiilor de neuitat!
ATA oferă o oportunitate interesantă pentru tinerii din cadrul proiectului Short Term Summer Fun 4! Dacă îți place să lucrezi cu copiii, să faci parte dintr-o echipă și îți pasă de munca în comunitate, atunci acest program este pentru tine!

Despre ce este vorba în proiectul Short Term Summer Fun?
Programul nostru de voluntariat de 59 de zile are ca scop oferirea unei experiențe de vară de neuitat pentru copiii din medii defavorizate din mici sate, unde rareori au ocazia să participe la tabere. Participanții vor organiza jocuri, vor preda limba engleză și vor construi o comunitate.

Pe cine căutăm?
✅ Tineri cu vârste între 18-30 de ani, energici, deschiși și care iubesc să lucreze cu copiii.
✅ Este necesar un nivel de bază al limbii engleze și deschidere pentru a învăța limba locală.
✅ Așteptăm candidaturi de la persoane creative, care pot lucra atât în echipă, cât și independent.

Informații importante:
📅 Durata: 10 iulie 2025 – 6 septembrie 2025 (România, Sighişoara)
💰 Ce oferim: cazare, rambursare cheltuieli de transport, transport local, bani de buzunar și suport pentru mese
📝 Termen limită pentru aplicare: 25 martie 2025
📌 Detalii suplimentare: link
📩 Formular de aplicare: link
🎥 Video sumar de anul trecut: link

Nu rata această oportunitate! Alătură-te nouă și fă vara copiilor de neuitat!

0

Ştiri

Am atins al doilea reper important în cadrul proiectului YouthINC: Empowering the Voices of Youth for Diversity and Inclusion!


Ghidurile noastre metodologice și tehnice pentru lucrătorii de tineret și educatori sunt acum gata de utilizare. Aceste resurse oferă instrumente inovatoare și perspective pentru identificarea și onorarea eroilor invizibili din comunități prin povestiri și crearea de monumente virtuale.

Disponibile în limbile maghiară, engleză și română, aceste ghiduri includ studii de caz, concepte de ateliere și instrucțiuni tehnice care ajută lucrătorii de tineret să inspire gândirea critică, creativitatea și incluziunea în activitățile lor.

Descărcați ghidurile de aici:
Guide-HU

Guide-RO
Guide-EN
Tech Guide HU
Tech Guide RO
Tech Guide EN
0

Ştiri


Asociația de Tineri din Ardeal a finalizat cu succes proiectul cu codul 109 și cu titlul ”Meșteșugurile: o reflectare a trecutului, o perspectivă a viitorului” care a fost finanțat de Planul Național de Redresare și Reziliență cu suma de 126.146,55 lei și de Primăria Cristuru Secuiesc cu suma de 16.100 lei. Perioada proiectului a fost de 19 luni, între 01.04.2023 și 01.11.2024. Proiectul a avut scopul de a crea o dezvoltare culturală durabilă și de a consolida ecosistemul cultural local în comunitatea orașului și satele din jur.

Olăritul și țesutul au fost în mod tradițional adânc înrădăcinate în Cristuru Secuiesc și în satele din jurul orașului, acestea au o importanță deosebită, așa că scopul proiectului nostru a fost de a duce mai departe aceste tradiții și de a le păstra ca moștenire. Aceste programe au contribuit nu numai la dezvoltarea personală și profesională a celor 38 de participanți la ateliere, ci și la păstrarea și transmiterea tradițiilor țesutului și olăritului către comunitate. Inițial am vrut să lucrăm cu 30 de participanți în cele 2 ateliere dar din cauza interesului mărit față de ateliere, am avut 38 de participanți, 17 în atelierul de țesut și 21 în cel de olărit. Acestea au fost organizate în sesiuni de 2-4 ore fiecare în perioada Octombrie-Devcembrie 2023. La finalul atelierului de țesut, fiecare participant a învățat cum să folosească diferite războaie de țesut și fiecare dintre ei a creat cel puțin patru articole artizanale (pături, covorașe, așternuturi, panglici, genți, etc.) În cazul atelierelor de olărit, participanții au învățat cum să formeze lutul și cum să folosească roata olarului, creând cel puțin un set de șase cești de ceai și un ulcior.

Joi, 22 februarie 2024, a fost organizată în Muzeul István Molnár din Cristuru Secuiesc, vernisajul expoziției proiectului, care a inclus un discurs de bun venit al primarului orașului, Hunor-János Koncz, în care a subliniat importanța păstrării tradițiilor și meșteșugurilor străvechi și a transmiterii lor generației următoare. Maiapoi, Zsófia Vári-Nagy, formatoarea cursurilor de țesut a rezumat esența și miezul activităților cu următorul gând: „Tradiția nu este păstrarea cenușii, ci transmiterea flăcării”. Ulterior, Lívia-Borbála Orbán, formatoarea atelierelor de  olărit, și-a exprimat recunoștința și a subliniat necesitatea cursurilor și interesul entuziast al participanților pentru continuarea acestora. Discursurile au fost încheiate de directoarea muzeului, Ibolya Sándor-Zsigmond. Ca punct următor, certificatele de recunoaștere a muncii dedicate a la cursuri au fost înmânate participanților. La finalul vernisajului expoziției cei 56 oaspeți au ascultat spectacolul orchestrei formate din ucenici ai educației muzicale populare locale condusă de Dezső Sipos Jr.. După aceea, oaspeții au vizionat videoclipurile realizate în timpul proceselor de lucru, apoi au continuat conversația într-un mod informal combinat cu consumarea de fursecuri, sandvici-uri  în timpul căreia au făcut o plimbare printre exponatele artizanale create.

Atelierele și vernisajul expoziției au fost filmate și rezultatul acestui proces a fost realizarea a patru scurtmetraje de 1 și 5 minute și a două mini documentare de câte 20-25 minute, despre procesul de formare, experiențele participanților și formatorilor, precum și vernisajul expoziției, care surprind cele mai importante momente ale proiectului, permițând astfel dezvoltarea durabilă a valorilor culturale. Acestea pot fi vizionate la acest link.

După toate acestea am creat și o broșură a întregului proiect, care documentează în scris și prin fotografii pașii importanți al proiectului finanțat de de Planul Național de Redresare și Reziliență și Primăria Orașului Cristuru Secuiesc. Versiunea digitală a broșurii este pe acest link.

Președintele Asociației de Tineri din Ardeal,

Fodor Mózes

 

Date de contact pentru mai multe informații: Nagy Geza Attila – Coordonator proiect, office.ata@gmail.com, 0752932141

 

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE

https://mfe.gov.ro/pnrr/                                                              https://www.facebook.com/PNRROficial/

Comunicat de Presă RO

0

Ştiri

Am ajuns la primul reper al proiectului nostru YouthINC: Împuternicirea vocilor tinerilor pentru diversitate și incluziune.

În iunie 2024, trei lucrători de tineret din fiecare dintre cele șase țări partenere (Ungaria, România, Germania, Kosovo, Albania și Israel) au participat la un curs de formare în Kosovo. În cadrul acestei instruiri, au explorat în detaliu metodologii precum Filosofia pentru Copii, Calea Consiliului și Întâlnirea Interreligioasă.

Manualul, care conține materialul din formare, oferă orientări pentru lucrătorii de tineret, educatori și formatori cu privire la utilizarea acestor metode. Acesta este acum gata pentru publicare.

Manualul poate fi descărcat de aici în limbile maghiară, engleză și română.

0

Ştiri

InFormal Creativity a fost un training course ce a avut loc în Franța între 2-10 martie despre metode și unelte de facilitare vizuală și storytelling. Acesta a continuat însă cu un maraton de desen ”Drawing Together – InFormal Creativity” care a durat două săptămâni între 20 mai – 3 iunie 2024. Acesta a presupus ca în fiecare zi participanții să realizeze un desen pe orice temă și să-l posteze în grupul comun de telegram. 


Zilnic participanții vedeau desenele celorlalți, se inspirau unii de la alții pentru următoarele zile, acordau feedback constructiv și se încurajau să deseneze. S-a creat astfel o atmosferă plăcută de învățare prin exercițiu împreună.

Dar acest maraton nu a fost singura urmare a training course-ului InFormal Creativity. Participantele din România, Andreea Staicu, Ana-Maria Răducan și Teodora Răducan, au avut de diseminat rezultatele și metodele învățate în Franța. 

Astfel, au realizat diverse ateliere în comunitățile lor.



Ana-Maria și Teodora au realizat un atelier de facilitare vizuală pentru voluntarii Asociației CREATIV, cu care lucrează la Brebu. Timp de 3 ore au prezentat diverse tehnici de desen și facilitare vizuală, au provocat voluntarii să deseneze diverse idei și obiecte în 15 secunde, să simplifice desene mai complexe folosind forme de bază, cum ar fi triunghiuri, cercuri, linii, să experimenteze cu idei de rame, săgeți și fonturi.


Voluntarii au fost foarte încântați și curioși să exerseze, deși inițial nu considerau că se descurcă. Diversele jocuri le-au demonstrat că desenul e pentru toată lumea, indiferent de talent sau abilități, ci poate fi exesat și explorat.

Tot la Brebu au venit în vizită alți doi participanți la training course, Estel din Spania și Uğur din Turcia. Cu această ocazie, împreună cu Ana-Maria au facilitat un atelier de desen pentru copiii din Brebu care vin la activitățile organizate de Asociația CREATIV recurent la sfârșit de săptămână. 



Au realizat o activitate de desen bazată pe povestea unui naufragiu pe o insula pustie. După o aventură pe mare, copiii împrțiți în două grupe au naufragiat pe o insulă tropicală, unde au trebuit să deseneze ce îi înconjoară. 

 

 

Toți copiii au avut idei crețe și haioase despre ce au nevoie ca să supraviețuiască și să se distreze, cu ce animale împart insula sau ce resurse găsesc acolo. În timp ce desenau, s-au iscat și discuții amuzante și constructive, prin care s-au inspirat reciproc, cu toții colaborând la crearea unei insule cât mai comode de locuit împreună. Iar apoi au reușit totuși să evadeze în zbor cu avioane de hârtie bine meșterite.

 

Atelierul s-a încheiat cu încă câteva jocuri de desen rapid și comunicare prin imagini, la care copiii au simțit spiritul competitiv și de echipă. La final, cu toții s-au simțit mai încrezători în abilitățile lor de desen, mai implicați și mai încrezători în sine.



Un training minunat și valoros, care a dat și continuă să dea roade în comunitate!

Ana-Maria Răducan

Asociația CREATIV

0